Pe aceasta foaie de papirus voi scrie prima pagina din jurnalul meu. Sper ca Tu, cel care il vei gasi ingropat sub scaunul tronului meu sa nu ma judeci. Imi voi scrie memoriile fiecarei zile importante pe o foaie de papirus pentru a nu uita cine sunt, dar mai ales pentru a nu uita ca exist. Nu am si nici nu voi avea in viata asta o existenta normala. Nu voi avea copii, o casa, o familie obisnuita, nu ma voi putea bucura nici macar de familia mea din care am plecat. Oamenii m-au ales pe mine pentru a mi se inchina si sunt nevoita sa stau in templul lor pana la sfarsitul vietii mele, sfarsit care va veni cu siguranta intr-o zi cu toate ce ei ma considera nemuritoare. Pentru ei sunt Zeita Tha, chipul cioplit la care se vor inchina timp de aproape un secol pentru linistea si intelegerea din Regatul Ar-Suroh.
In Regatul Ar-Suroh oamenii cred ca zeii au coborat printre ei, iar singura lor datorie si provocare adevarata este aceea de a descoperi zeii ascunsi in lume, cercetand prin fiecare casa, in fiecare familie. Se spune ca oamenii care vor descoperi in viata lor cel putin un zeu, vor fi rasplatiti dupa moarte cu locuri rezervate in cerurile zeilor.
M-am nascut in urma cu 15 ani intr-o familie obisnuita in care pana in urma cu doi ani m-am jucat fara griji alaturi de fratii mei si ii potoleam de fiecare data facandu-i sa imi asculte povestile. Sunt singura fiica a fierarului Trud. Mama nu munceste, ci are grija de fratii mei, asa cum avea grija si de mine. In Regatul Ar-Suroh femeile nu muncesc. Singurele munci pe care le poate face o femeie sunt cresterea copiilor si ingrijirea familiei. Uneori, unele femei sunt preotese in templele ridicare de oamenii din Regat pentru zei. Dar aceste functii sunt destinate celor care au ramas vaduve sau si-au pierdut familiile, femei ai caror copii au crescut si le-au lasat singure, cladindu-si alte familii. Preotesele din temple sunt femeile care nu mai au nimic de pierdut, fiinte pentru care singura supapa prin care mai pot respire pana la sfarsitul vietii este slujirea zeilor alesi dintre oameni.
Bineinteles, avand in vedere ca in aceste momente chiar eu scriu pe acest papirus catre un Tine din viitor, nu pot omite cea mai nobila slujba pe care o poate avea o femeie din Regatul Ar-Suroh, rolul de zeita, desi in viziunea oamenilor in momentul in care esti descoperit si numit zeu, incetezi sa mai fii si om. Da, sunt zeita, o zeita copil, un copil rapit dintre fratii lui, dintre jocuri si jucarii, privat de viata banala pe care as fi putut sa o am in continuare. Nu voi avea o familie, nu voi avea copii care sa se joace asa cum m-am jucat eu alaturi de fratii mei si de copiii vecinilor mei.
Am fost aleasa sa fiu Zeita Linistii si Intelegerii dintre oameni.
Anul trecut tocmai terminasera de construit templul in care acum sunt gazduita si in acelasi timp captiva. Il construisera fara sa stie de ce sau ce vor face cu el, asa cum nu stiu de ce au ales atatia zei si la ce le folosesc. Asa cum eu nu pot intelege cum atatia oameni maturi accepta astfel de roluri si se lasa rupti de existentele lor normale. Te lipsesc de orice bucurie marunta de la primii pasi ai copilului tau, de atingerea tandra a unor picaturi de ploaie pe care le simti reci-ude pe pielea spatelui tau, de prima strangere de mana, gestul suprem de manifestare a afectiunii pentru persoana pe care o alegi sa traiasca alaturi de tine pana la sfarsitul timpului unuia dintre voi.
La inceput au construit un templu urias in care nu stiau pe cine sa gazduiasca, nu stiau cui sa i-l inchine. L-au descoperit pe seful nostru al zeilor, acum un batran de 83 de ani pe nume Zul, rapit dintre oameni la varsta de 30 de ani cand fusese parasit prin moarte de logodnica lui. Asa a inceput noua era a idolatriei. Dupa ce a ramas singur, Zul a inceput sa isi dovedeasca intelepciunea in fata semenilor sai. Tot atunci, oamenii erau din ce in ce mai nemultumiti de tacerea zeilor de bronz pe care ii gazduia templul Regatului Ar-Suroh. Astfel, locuitorii regatului au decis sa il inscauneze pe Zul ca zeu si sa alunge statuile lipsite de sfaturi intelepte si de viata.
Apoi oamenii si-au dorit mai multi zei de felul lui Zul. Si, pentru ca el reprezenta dovada ca printre ei salasluiesc zei in carne si oase, au cautat si au gasit prin casele din Regat oameni care sa nu le insele asteptarile si pe care sa ii divinizeze. Dupa aceea, mai construiau inca un templu a carui destinatie nu o cunosteau pana cand ajungeau sa il populeze asa cum facusera si cu precedentele.
Asa m-au gasit si pe mine. Au cautat din familie in familie pana au ajuns in casa fierarului Trud. Nici nu era greu sa ma aleaga ca zeita. Aveau un templu si le trebuia o zeita. Iar eu, al 13-lea copil din familia fierarului, m-as fi impotrivit cu greu la varsta mea de 13 ani. Mai mult decat atat, 13 este numarul norocos al Regatului Ar-Suroh. Unde ar mai fi gasit atatea potriviri? In plus, eram cunoscuta pe strada mea pentru felul in care spuneam si inventam povesti pentru fratii mei, modalitate excelenta de a-i linisti cand puneau la cale o harmalaie. Inca un punct in plus pentru a deveni Zeita Linistii. S-au gandit imediat ca eu sunt aleasa si din acel moment niciun contraargument nu le-ar mai fi putut schimba hotararea. Degeaba m-am plans familiei mele ca sunt prea mica si ca imi doresc ca viata mea sa fie una normala cu bucurii marunte, nimic nu i-a convins. Deja nu isi mai permiteau sa vorbeasca cu mine si ma considerau o divinitate in toata regula cu care nu se cade sa porti discutii banale. Decizia fusese deja luata: devenisem Zeita Tha a Linistii si Intelegerii.
Iata-ma acum, dupa doi ani de existenta divina, cand am inceput sa ma destept din visul urzit de altii. Am 15 ani si am inceput sa imi scriu memoriile asteptand ca viata asta sa treaca oricum ar fi. Vor trece zile, vor trece ani, va trece toata viata mea, iar eu voi sta tot aici pe tronul meu de aur, fara sa simt iubire, gelozie, dorinta sau strangere de maini.Ma vor spala preotesele din templul meu, vor fi oricand la dispozitia mea si tot ele ma vor ingriji cu cele mai scumpe miruri. Ma vor imbalsama inca din timpul vietii, astfel incat dupa moartea mea se vor putea ruga in continuare la trupul meu fara sa aiba grija sau scarba ca moastele mele se vor descompune. Si astfel, prin chiar faptele lor, vor ajunge sa creada ca intr-adevar alegerea mea ca zeita a fost cea buna. Voi putea fi considerata intr-adevar dincolo de limitele lumesti din moment ce trupul meu, chiar si dupa moarte, va continua sa existe fizic la fel de bine conservat, iar oamenii se vor putea ruga la el in continuare. Si chiar daca imi vor gasi o inlocuitoare vie, voi continua sa guvernez tot ce se va intampla in Templul Intelegerii si chiar si ce va face noua zeita.
Pana atunci insa va trebui sa indur la fiecare 13 zile multimea adunata in curtea templului sa ma vada si sa mi se roage. In afara de batranul Zul, noi suntem 12 zei. In fiecare zi, in momentele de ragaz, oamenii viziteaza zeul zilei si trimit ofrande celorlalti prin preoti si preotese. In ziua in care viziteaza un zeu, aceluia nu ii mai trebuie ofrande, prezenta multimii fiind cea mai multumitoare hrana. In ziua in care oamenii ma viziteaza, eu ies la balconul de la etajul cel mai inalt al templului meu si ii privesc. Ei, la randul lor ma privesc si ma venereaza, iar in urmatoarele 13 zile voi primi ofrandele lor aduse de preotesele mele, de la galbenele uscate si buchete de petunii pana la coarne de scorpioni uriasi ascunsi in nisipul desertului atat de apropiat. Dupa vizita multimii din a 13-a zi, voi merge de fiecare data sa ma spal si sa ma imbalsamez si sa ma pregatesc pentru primirea ofrandelor din urmatoarele zile. De asemenea, in toate celelalte zile primesc vizitele celorlalti zei pentru a ne sfatui, iar serile ne adunam pe ascuns la batranul Zul in templu unde acesta ne tine predici nocturne pentru a sti cum sa ne comportam atunci cand el nu va mai fi. Bineinteles ca s-a pus problema ce vom face cand el va deveni doar un trup inert. Cineva va trebui sa ii ia locul. Nu, nu cred ca voi fi eu aceea, cu toate ca as avea sanse daca toate aceste se vor intampla peste multi ani, atat de multi incat eu sa ajung la varsta de 30 de ani, agreata pentru a ocupa functia de zeu peste zei, de guvernator al comunitatii acestora. La fel de bine este posibil ca oamenii sa aleaga pe altcineva dintre zei sau chiar sa descopere printre oameni un nefericit pe care sa il considere capabil de inalta functie si sa il rapeasca din viata cu mici placeri aducandu-l in templu pentru adulatie eterna si plictiseala pentru restul vietii.
Mai am de asteptat zeci de ani pana voi scapa de aceasta povara. Voi vedea mii de oameni din Regatul Ar-Suroh adunati aici, voi vedea chiar si familia in care am crescut, care acum nu mai e a mea, dar se bucura de respectul oamenilor pentru ca a dat-o lumii pe Zeita Tha. Sunt sange din sangele lor, dar acum ei sunt doar niste supusi care se roaga la mine si pare situatia nici nu-i deranjeaza. Aproape ca existenta mea anterioara s-a sters din memoria lor si nu ma mai recunosc decat ca zeita.
Vor trece ani, va trece o viata intreaga in singuratate. Si este viata mea. Iar in ciuda faptului ca voi fi mereu inconjurata de oameni, de preotese, de slujitori si voi avea la fiecare 13 zile din viata curtea Templului Intelegerii plina de mii de locuitori ai Regatului Ar-Suroh, ma voi simti mereu singura. Oricat voi incerca sa ma mint sau vor incerca ceilalti sa ma convinga, stiu ca prin vederea atator oameni care imi sunt supusi si dispusi sa jertfeasca orice pentru mine, nu voi putea fi niciodata fericita asa cum vor fi fratii mei cu sotiile lor, care se vor bucura de strangeri de maini, de copii, de primul zambet al unui copil, de primii pasi, si chiar de zambetul afisat doar pentru ei de zeii pe care ii viziteaza la temple. Nici macar de zambetul meu nu ma voi putea bucura pentru ca am fost instruita ca acesta sa fie destinat doar oamenilor, acesta fiind asigurarea divina ca atata timp cat eu le voi zambi de la ultimul etaj al templului meu pacea si intelegerea vor domni peste regatul lor, Regatul Ar-Suroh. Nu-mi ramane decat obligatia de a exista. Si in fiecare dimineata din zilele 13 va trebui sa inventez o poveste, sa compun un discurs care sa ii asigure ca totul este in regula in lumea lor.
Nu pot sa imi mai doresc nimic acum. Am tot ce in viziunea unui om pot avea. Sunt chiar mai presus de dorintele si asteptarile muritorilor. Imi lipseste doar fericirea oferita de micile bucurii de care am fost privata si la care nu ma voi putea intoarce nicicand. Poate doar in viata urmatoare, dar acest vis secret al meu nu trebuie stiut nici de oamenii ce se vor aduna in curtea templului, nici de batranul Zul, nici de fosta mea familie. Nimeni nu va sti ca sub zambetul meu se ascunde durerea unei existente ratate in singuratatea adulatiei.
Doar Tu, Cel-care-ai-gasit-scrierile-mele-si-le-citesti-acum, doar Tu vei sti ce gandesc si simt acum ca nici chiar Tu, descoperindu-ma prin textile mele peste ani sau secole ingropata in nisipul desertului, nu vei putea decat sa ma citesti si poate sa ma judeci, dar nu vei putea impiedica nimic din toate astea sa se intample. Cat timp papirusurile vor ramane ascunse sub tronul meu, iar eu voi fi in viata, nimeni nu va indrazni sa le deranjeze sau sa le citeasca de teama sa nu ma tulbure, si prin mine sa se tulbure linistea Regatului. Dupa aceea nu imi va mai cere nimeni socoteala pentru ele.
Acum trebuie sa ma opresc din scris. Papirusul se termina si preotesele mi-au pregatit baia cu vanilie, mosc si cedru. Este una dintre zilele 13 si peste 2 ore curtea Templului Linistii va fi plina de zumzetul celor care o venereaza pe Zeita Tha.
duminică, octombrie 25, 2009
duminică, august 16, 2009
duminică, aprilie 26, 2009
duminică, aprilie 05, 2009
duminică, februarie 22, 2009
Try to Fly ... or Die, or Cry ... anyway... High sa fie :D
Am zburat atat de sus incat acum stau pe turnulet. Sau mi-a intrat in fund?
De unde am cazut si incotro ma indrept?
Cand o sa zbor un pic mai sus o sa apuc cablul cu mana!
Gata cu rampele! O sa ma dau pe gard!
Oare pot sa crosetez cablurile astea asta cu schiurile?
Hmm!!! As vrea sa sar peste cablul asta?
De unde am cazut si incotro ma indrept?
Cand o sa zbor un pic mai sus o sa apuc cablul cu mana!
Gata cu rampele! O sa ma dau pe gard!
Oare pot sa crosetez cablurile astea asta cu schiurile?Hmm!!! As vrea sa sar peste cablul asta?
duminică, februarie 15, 2009
duminică, ianuarie 25, 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
